Capitolul 6: Level up
Adrian rămase câteva clipe în saivan, cu spatele sprijinit de peretele din lemn. Brațele îl dureau de la zecile de lovituri date în timpul zilei, iar hainele îi erau impregnate cu mirosul de pământ umed și vegetație.
În spatele lui, portalul verde pulsa liniștit, de parcă nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat.
Privi spre mica fereastră. Afară, ultimele urme de lumină dispăreau încet, iar umbrele se întindeau peste curtea bunicilor.
În pădure fusese tot seară când hotărâse să se întoarcă.
Asta putea însemna că timpul curgea la fel în ambele lumi.
Gândul îl făcu să încrunte sprâncenele.
O parte din el sperase că lucrurile funcționau diferit. Poate ar fi putut petrece zile întregi explorând pădurea, pentru ca la întoarcere să descopere că acasă trecuseră doar câteva ore.
Ar fi fost extraordinar.
Dar lumina serii părea să-i contrazică speranțele.
Totuși, nu putea trage concluzii după o singură zi. Avea nevoie de un ceas, de măsurători și, mai ales, de mai multe traversări.
Deocamdată avea alte probleme.
Ridică legătura cu cei trei iepuri, își recuperă coada de topor și ieși din saivan. Trase ușa după el, apoi traversă curtea cu pași greoi.
Un singur număr îi revenea mereu în minte.
Optzeci și nouă.
Atât îi arătase ultima fereastră a sistemului.
Mai avea nevoie de unsprezece puncte pentru a ajunge la nivelul unu.
Era atât de aproape, încât aproape regreta că se întorsese. Dar durerea din brațe și foamea care îi strângea stomacul îi aminteau că luase decizia corectă.
Intră în bucătărie și așeză iepurii pe masa veche din lemn.
Îi privi câteva clipe.
Erau mai mari decât iepurii obișnuiți, cu picioare posterioare puternice și blană deasă. Dacă nu ar fi știut de unde proveneau, probabil ar fi presupus că aparțineau unei rase necunoscute lui.
Însă proveneau dintr-o altă lume.
Și nu avea nicio garanție că erau comestibili.
Îi examină atent, căutând semne de boală sau orice particularitate neobișnuită. Nu observă nimic evident, deși știa că asta nu dovedea mare lucru.
Foamea și curiozitatea îl împinseră, în cele din urmă, să încerce.
Curățarea animalelor se dovedi mult mai dificilă decât își imaginase. Își amintea vag cum bunicul pregătea iepurii în copilăria lui, dar una era să privească și alta să facă singur toată munca.
Își suflecă mânecile și începu.
Lucră încet, oprindu-se de câteva ori pentru a-și odihni mâinile. Mușchii îi erau încordați, iar încheieturile îl dureau de fiecare dată când încerca să apuce ceva cu putere.
După aproape o oră, reuși să termine.
Păstră o parte din carne pentru zilele următoare și puse câteva bucăți într-o oală mare. Adăugă apă, ceapă, morcovi și puțină sare, apoi aprinse aragazul.
În curând, aburul începu să se ridice deasupra oalei.
Mirosul mâncării gătite umplu bucătăria.
Adrian se sprijini de marginea mesei și privi flacăra.
Era o imagine atât de obișnuită: o bucătărie veche, o oală pe aragaz și liniștea unei gospodării de la țară.
Cu toate acestea, carnea care fierbea provenea dintr-un loc în care existau goblini și creaturi gelatinoase.
Își trecu mâna prin păr.
— Dacă mi-ar fi povestit cineva așa ceva acum o săptămână...
Nu termină propoziția.
Ar fi râs.
Acum nu mai putea.
Din când în când amesteca în oală, dar gândurile îi reveneau mereu la sistem.
Ce avea să se întâmple când ajungea la nivelul unu?
Statisticile acelea chiar reprezentau capacitățile lui fizice?
Dacă atacul creștea, avea să lovească mai puternic?
Dacă agilitatea se modifica, avea să se miște mai repede?
Și ce însemna, de fapt, „Viață”?
Numărul zece nu îi spunea mare lucru. Nu știa dacă reprezenta rezistența la răni, sănătatea sau altceva.
Își aminti de jocurile în care personajele primeau abilități speciale.
Poate exista și magie.
Poate într-o zi avea să poată aprinde focul fără chibrituri ori să-și vindece rănile printr-o simplă comandă.
Zâmbi.
— Întâi să ajung la nivelul unu. După aia mai vedem.
Lăsă carnea să fiarbă bine, până când deveni fragedă și se desprindea ușor de pe os.
Când mâncarea fu gata, își puse o porție generoasă într-un castron și se așeză la masă.
Gustă cu precauție.
Carnea avea un gust apropiat de cel al iepurelui obișnuit, poate puțin mai intens. Zeama fierbinte îi încălzea corpul obosit, iar după primele înghițituri foamea îi învinse aproape complet rezervele.
Mâncă încet, bucurându-se de liniște.
Pentru câteva minute uită de portal.
De pădure.
De goblini.
Dar nu și de numărul acela.
Optzeci și nouă.
După masă, acoperi mâncarea rămasă și o puse la rece. Strânse bucătăria cât putu de bine, apoi se îndreptă spre dormitor.
Nu mai avea energie pentru nimic.
Se lăsă pe pat și simți imediat cum oboseala îi cuprinde întregul corp.
Înainte să adoarmă, îi trecu prin minte o ultimă întrebare.
Oare sistemul funcționa și aici, în lumea lui?
Nu mai avu puterea să verifice.
Închise ochii.
Și adormi aproape instantaneu.
---
Când se trezi a doua zi, lumina soarelui pătrundea deja prin perdelele vechi, desenând dungi palide pe podea.
Pentru câteva secunde rămase întins, privind tavanul.
Mușchii îl dureau.
Umerii, brațele și picioarele păreau să-i amintească fiecare lovitură de topor din ziua precedentă.
Dar, în ciuda durerilor, se simțea odihnit.
Își aminti pădurea.
Slime-urile.
Iepurii uriași.
Vocea aceea care îi răsunase în minte.
Apoi îi veni o idee.
— Status.
Fereastra transparentă apăru imediat.
Adrian zâmbi.
Deci sistemul funcționa și în lumea lui.
Privi cifrele.
Zâmbetul îi dispăru.
SISTEM – STATUS
Nume: Adrian
Nivel: 0
Experiență: 90/100
Atac: 5
Viață: 10
Apărare: 3
Agilitate: 4
— Nouăzeci?!
Se ridică brusc în capul oaselor, uitând pentru o clipă de durerea din mușchi.
Privi din nou.
Experiență: 90/100.
Cu o seară înainte avusese optzeci și nouă.
Era sigur.
Verificase numărul înainte să se întoarcă prin portal.
Acum avea un punct în plus.
Dar cum?
Nu omorâse niciun slime după întoarcere. Nu se luptase cu nimic și nu făcuse nimic care să semene cu activitățile pentru care sistemul îl recompensase până atunci.
Se gândi la somn.
Poate primea experiență pentru odihnă.
Dar dacă era așa, câtă experiență oferea o noapte dormită?
Un punct?
Și de ce?
Își frecă bărbia.
Nu avea niciun motiv să creadă că sistemul recompensa somnul. Era doar prima explicație care îi trecuse prin minte.
Se ridică din pat și începu să se plimbe încet prin cameră.
Ce făcuse diferit după întoarcere?
Intrase în casă.
Pregătise iepurii.
Gătise.
Mâncase.
Se opri.
— Carnea...
Privirea îi alunecă spre ușa bucătăriei.
Dacă punctul suplimentar provenea din carnea iepurelui?
Posibilitatea îl intrigă.
Pentru fiecare iepure eliminat primise câte două puncte de experiență. Dar acum, după ce mâncase, apăruse încă unul.
Poate consumul cărnii unor animale din lumea portalului oferea experiență.
Sau poate doar anumite creaturi aveau această proprietate.
Nu putea exclude nici posibilitatea ca punctul să fi apărut dintr-un motiv complet diferit.
Își aminti că nu verificase statusul imediat după masă.
Așadar, nici măcar nu știa când fusese acordat punctul.
— Trebuie să testez asta...
Dacă mai mânca din aceeași carne și experiența creștea din nou, ar fi avut un indiciu.
Dacă nu, avea să caute altă explicație.
Deocamdată însă, diferența era reală.
Nouăzeci dintr-o sută.
Mai avea nevoie de numai zece puncte.
Adrian privi fereastra cu un zâmbet larg.
Nu știa încă ce reguli guvernau sistemul, dar începea să înțeleagă ceva important: nu trebuia să presupună că funcționa exact ca jocurile pe care le cunoscuse.
Trebuia să observe.
Să compare.
Să experimenteze.
Și, mai ales, să nu tragă concluzii înainte să aibă suficiente dovezi.
---
După ce se spălă și mâncă ceva în grabă, Adrian începu să-și pregătească lucrurile.
Verifică toporul, cercetând lama și mânerul pentru eventuale crăpături. Apoi luă coada de topor pe care o folosise drept bâtă și un cuțit găsit printre lucrurile bunicului.
Nu erau arme făcute pentru luptă.
Dar pentru slime-uri se dovediseră suficiente.
Își aminti cât de ușor reușise să le distrugă după ce descoperise poziția nucleului.
Șase slime-uri și doi iepuri.
Sau zece slime-uri.
Oricare dintre variante l-ar fi putut duce la nivelul unu.
Ieși din casă și traversă curtea cu pași hotărâți.
Soarele dimineții lumina acoperișurile vechi, iar aerul avea mirosul proaspăt al unei zile liniștite de țară.
Totul părea normal.
Aproape prea normal.
Adrian privi spre saivan.
În spatele ușii aceleia obișnuite se afla ceva ce putea schimba tot ce știa despre lume.
Se apropie, puse mâna pe clanță și împinse ușa.
Portalul verde continua să pulseze în întuneric.
De data aceasta nu mai rămase minute întregi în fața lui, încercând să-și adune curajul.
Frica exista încă.
Dar entuziasmul devenise mai puternic.
Inspiră adânc și păși înainte.
Senzația familiară îi traversă corpul. Pentru o clipă, totul păru să se răsucească în jurul lui, apoi pământul solid reapăru sub picioare.
Era din nou în pădure.
Aerul rece și umed îi umplu plămânii, iar lumina dimineții pătrundea printre coroanele uriașe ale copacilor.
Undeva, în depărtare, o pasăre scoase un strigăt ascuțit.
Adrian se opri instinctiv și ascultă.
Nimic altceva.
Își ajustă strânsoarea pe mânerul toporului și porni printre copaci.
Primul slime apăru după doar câteva minute, lângă un trunchi căzut, acoperit de mușchi.
Creatura se deplasa încet prin iarba umedă, absorbind bucăți mici de vegetație.
Adrian se apropie cu atenție.
Nu mai simțea aceeași teamă ca la prima întâlnire. Acum știa unde trebuia să lovească.
Ridică toporul și coborî lama într-o mișcare scurtă, precisă.
Nucleul cedă imediat.
Creatura se prăbuși, transformându-se într-o masă lichidă care începu să dispară în pământ.
Vocea rece răsună în mintea lui.
— Slime eliminat. Experiență obținută.
Adrian verifică progresul.
91/100.
Unul.
Continuă să caute.
Al doilea slime îl găsi la marginea unei poieni mici, iar pe al treilea lângă rădăcinile unui copac uriaș.
Cu fiecare întâlnire, mișcările lui deveneau mai sigure. Nu mai lovea la întâmplare și nu mai irosea energie încercând să taie corpul gelatinos al creaturii.
Învățase să urmărească nucleul și să aștepte momentul potrivit.
Din când în când se oprea, ascultând pădurea.
Nu uitase de goblini.
Știa că undeva, printre copacii aceia, existau și creaturi mult mai periculoase decât slime-urile.
Dar, cel puțin pentru moment, zona părea liniștită.
După al șaselea slime, verifică din nou progresul.
96/100.
Patru puncte.
Atât mai avea nevoie.
Tocmai se pregătea să caute următoarea creatură gelatinoasă când auzi un foșnet puternic într-un tufiș.
Se opri.
Printre frunze apăru un iepure uriaș.
Apoi încă unul.
Animalele aveau aceeași blană brun-cenușie și aceleași picioare posterioare puternice ca exemplarele prinse în ziua precedentă.
Adrian își schimbă poziția.
Știa deja cât de repede puteau fugi.
Primul iepure îl observă aproape imediat și încercă să se retragă. Adrian se strecură pe lângă un trunchi și reuși să-l lovească înainte să dispară printre rădăcini.
Animalul căzu.
Nu se auzi nicio notificare.
Dar când verifică statusul, experiența crescuse.
98/100.
Mai avea două puncte.
Al doilea iepure se îndepărtase deja.
Adrian îl urmări printre copaci, încercând să nu facă zgomot. De două ori animalul îl observă și schimbă direcția, obligându-l să se oprească și să caute altă cale.
La un moment dat, iepurele se ascunse într-un pâlc de tufișuri dese.
Adrian ocoli încet vegetația.
Își potrivi toporul.
Așteptă.
Când animalul ieși din ascunzătoare, lovi.
Iepurele se prăbuși.
Adrian rămase câteva clipe nemișcat, cu respirația accelerată.
Apoi auzi vocea.
— Nivel crescut.
Încremeni.
Nu fusese o notificare obișnuită.
Vocea avusese aceeași tonalitate neutră, dar cuvintele erau diferite.
În fața ochilor îi apăru o fereastră transparentă, mai mare decât cele precedente.
Marginile ei străluceau mai intens, iar informațiile erau așezate într-o ordine nouă.
SISTEM – LEVEL UP
Nume: Adrian
Nivel: 1
Experiență: 0/200
Atac: 5
Viață: 10
Apărare: 3
Agilitate: 4
Puncte disponibile: 3
Adrian privi cifrele fără să clipească.
Nivel unu.
Chiar reușise.
Un val de entuziasm îi traversă corpul. Pentru câteva clipe uită de oboseală, de pădure și de pericolele ascunse printre copaci.
Totul era real.
Sistemul era real.
Iar acum crescuse în nivel.
— Trei puncte... șopti.
Privirea îi coborî spre ultima linie.
Puncte disponibile: 3.
Își aminti imediat jocurile pe care le cunoscuse de-a lungul anilor. În multe dintre ele, fiecare nivel nou oferea posibilitatea de a îmbunătăți anumite caracteristici ale personajului.
Dacă și aici funcționa la fel, atunci cele trei puncte reprezentau prima lui șansă de a-și modifica propriile capacități.
Dar existau patru statistici.
Atac.
Viață.
Apărare.
Agilitate.
Trei puncte pentru patru caracteristici.
Nu putea îmbunătăți fiecare statistică nici măcar cu un singur punct.
Entuziasmul începu să lase loc unei concentrări intense.
Atacul părea cea mai evidentă alegere.
Dacă lovea mai puternic, ar fi putut elimina creaturile mai repede. Poate ar fi reușit să se apere și de monștri mai periculoși.
Dar viața?
Nu știa exact ce reprezenta valoarea aceea. Poate era legată de rezistența corpului. Poate de cât de multe răni putea suporta.
Iar apărarea putea fi la fel de importantă.
O singură lovitură primită de la o creatură necunoscută putea însemna sfârșitul.
Apoi privi ultima statistică.
Agilitate.
Își aminti imediat fuga disperată din ziua în care goblinii îl descoperiseră.
Crengile care îi loveau brațele.
Rădăcinile peste care aproape căzuse.
Respirația care îi ardea pieptul.
Dacă ar fi fost mai rapid, poate nu s-ar mai fi simțit atât de neajutorat.
Și, într-o lume necunoscută, viteza putea face diferența dintre a scăpa și a muri.
Adrian strânse mânerul toporului.
Pentru prima dată de când descoperise sistemul, înțelese că lucrurile nu aveau să fie atât de simple pe cât își imaginase.
Nu era suficient să elimine creaturi și să adune experiență.
Trebuia să ia decizii.
Iar fiecare decizie putea avea consecințe pe care încă nu le înțelegea.
Privi din nou cele trei puncte disponibile.
Atac, viață, apărare sau agilitate.
Patru posibilități.
Doar trei puncte.
Și nici cea mai mică idee despre ce avea să se întâmple după ce le folosea.
Rămase nemișcat în mijlocul pădurii, cu toporul în mână și fereastra transparentă plutind în fața lui.
Pentru prima dată, Adrian înțelese că fiecare alegere putea conta.
📖 Capitole noi sunt adăugate zilnic.
Povestea lui Adrian și misterul portalurilor continuă cu fiecare nou capitol, pe măsură ce noi lumi, creaturi și secrete ies la lumină.
🎥 Ți-a plăcut capitolul?
Spune-ne părerea ta pe TikTok:
@strabuniicodulportilor
Ai idei pentru creaturi, portaluri, arme sau capitole viitoare?
Lasă un comentariu pe TikTok.
Poate ideea ta va deveni parte din poveste.
☕ Dacă dorești să susții proiectul și dezvoltarea universului „Străbunii: Codul Portalurilor”, poți contribui cu o cafea aici:
Fiecare susținere deschide un nou portal.