Capitolul 65

Adrian rămase nemișcat în spațiul alb-verzui creat de Sistem. Lumina din jur pulsa încet, asemenea unei inimi uriașe, iar fereastra transparentă plutea încă înaintea ochilor lui. În colțul din dreapta apăru un simbol nou: o sabie argintie înconjurată de o aură verde.

Primul său skill activ.

Își întinse încet mâna, iar în clipa în care atinse simbolul, fereastra se mări.

━━━━━━━━━━━━━━

Skill Activ

Voința lui Ștefan

Rang: Comun

Efect: Împietrire (Stun)

Durată: 3 secunde

Țintă: O singură creatură

Consum: Ridicat

Reutilizare: 5 minute

━━━━━━━━━━━━━━

Adrian citi fiecare rând de mai multe ori.

— Trei secunde... murmură.

— Atât?

Vlad Țepeș zâmbi.

— Trei secunde sunt suficiente să ucizi un om.

Burebista continuă cu aceeași voce calmă.

— Sau suficiente să pierzi o bătălie.

— Totul depinde de clipa în care alegi să le folosești.

Adrian închise încet fereastra.

Simțea ceva diferit în interiorul corpului.

Nu era durere.

Nu era căldură.

Era ca și cum o energie nouă aștepta să fie trezită.

Își privi palma dreaptă.

Încercă instinctiv să activeze skill-ul.

Nu se întâmplă nimic.

Mai încercă o dată.

Tot nimic.

— Nu merge...

Ștefan cel Mare îl privi calm. Spiritul voievodului părea aproape translucid, iar mantia lui se mișca ușor, deși în acel loc nu exista nici urmă de vânt.

— Pentru că încerci să controlezi puterea.

— Dar acest skill nu răspunde puterii.

— Răspunde voinței.

Adrian îl privi nedumerit.

— Care este diferența?

Ștefan ridică încet mâna, iar în jurul degetelor lui apăru pentru o clipă un cerc de lumină creat de Sistem.

— Puterea încearcă să forțeze.

— Voința doar hotărăște.

Adrian rămase tăcut.

— Închide ochii.

Ascultă fără să ezite.

— Imaginează-ți un singur adversar.

— Nu o armată.

— Nu zece.

— Doar unul.

Cel mai periculos.

Chipul șamanului apăru imediat în mintea lui.

Toiagul.

Lumina verde.

Fire Ball-ul.

Explozia.

Durerea.

Respirația îi deveni mai grea.

— Bun, continuă Ștefan.

— Acum nu încerca să-l rănești.

— Nu încerca să-l ucizi.

— Imaginează-ți doar că lumea din jurul lui încetează să se miște.

— Atât.

Adrian inspiră adânc.

Pentru câteva clipe nu se întâmplă nimic.

Apoi simți cum energia din întregul corp începea să se adune într-un singur punct.

Nu în palmă.

Ci în mintea lui.

Degetele îi furnicau.

Lumina din jur se stabiliză.

Arena rămase complet tăcută.

Podeaua albă părea sculptată dintr-o singură bucată de piatră, iar în mijlocul ei se afla silueta translucidă creată de Sistem. Nu avea chip. Nu avea glas. Ținea doar o sabie în mână și aștepta nemișcată.

Adrian îl privi atent.

— Cine este?

Ștefan răspunse calm.

— Nu este un om.

— Nu este un suflet.

— Este doar un ecou creat de Sistem.

— Va lupta.

— Va ataca.

— Va greși.

— Exact ca un adversar adevărat.

Adrian strânse instinctiv toporul.

În aceeași clipă, ecoul prinse viață.

Ridică sabia.

Și porni direct spre el.

Adrian făcu instinctiv un pas înapoi.

Toporul urcă în gardă.

— Nu.

Vocea lui Ștefan răsună hotărât.

— Astăzi nu înveți să lovești.

— Astăzi înveți să oprești.

Ecoul continua să înainteze.

Mai avea doar câțiva metri.

Adrian inspiră adânc.

Își întinse palma.

Închise ochii pentru o clipă.

Își aminti senzația.

Nu furie.

Nu teamă.

Nu dorința de a ucide.

Doar voință.

Oprește.

Simbolul sabiei verzi apăru deasupra palmei.

Clipi o singură dată.

Apoi dispăru.

Ecoul continua să alerge.

Nimic.

Sabia adversarului ajunse la doar câțiva centimetri de umărul lui Adrian.

Instinctiv se feri.

Lama îi atinse haina.

— Prea târziu, spuse Vlad.

Adrian respiră greu.

Frustrarea începea din nou să apară.

— Încă o dată, rosti calm Burebista.

Ecoul reveni la locul inițial.

Ca și cum lupta nu avusese niciodată loc.

Adrian încercă din nou.

Și din nou.

Prima dată activă prea devreme.

A doua oară prea târziu.

A treia oară își pierdu concentrarea chiar înainte ca simbolul să apară.

De fiecare dată Sistemul recrea același adversar.

Neschimbat.

Răbdător.

Nemilos.

Timpul părea să nu mai existe în acel loc.

Adrian nu mai știa de câte ori încercase.

Doar respirația îi devenea tot mai grea.

Atunci Ștefan vorbi din nou.

— Încetează să te gândești la skill.

— Gândește-te doar la rezultat.

Adrian îl privi.

— Nu controla energia.

— Controlează clipa.

Închise din nou ochii.

Ecoul porni încă o dată spre el.

De data aceasta Adrian nu mai urmărea sabia.

Nu mai urmărea pașii.

Nu mai urmărea distanța.

Privea doar momentul.

Momentul în care adversarul trebuia să se oprească.

Ridică palma.

Simbolul sabiei apăru.

Nu mai clipi.

Rămase suspendat pentru o fracțiune de secundă.

În aceeași clipă...

Ecoul îngheță.

Sabia rămase ridicată.

Un picior suspendat în aer.

Totul se oprise.

Adrian rămase uimit.

— A mers...

Ștefan încuviință.

— Numără.

— Unu...

— Doi...

— Trei...

Exact când rostiră ultimul număr, ecoul începu din nou să se miște.

Dar era prea târziu.

Adrian lovi cu muchia toporului în pieptul adversarului.

Ecoul se sparse într-o pulbere de lumină și dispăru fără urmă.

În jurul lui apăru imediat un al doilea.

Apoi un al treilea.

Apoi încă unul.

Sistemul nu îi oferea timp să se odihnească.

Uneori Adrian reușea.

Alteori activarea întârzia doar o fracțiune de secundă.

Iar ecoul îl atingea înainte ca skill-ul să se declanșeze.

Încercare după încercare...

Mișcările lui deveneau tot mai precise.

Respirația mai calmă.

Momentul ales...

Tot mai bun.

După ceea ce părea aproape o oră de antrenament, Adrian căzu într-un genunchi.

Respira greu.

Simțea că întreaga energie îi fusese stoarsă din corp.

Simbolul sabiei verzi pâlpâia slab.

Ștefan ridică încet mâna.

Toate ecourile dispărură în aceeași clipă.

Arena redeveni liniștită.

— Destul.

Adrian își șterse fruntea.

— Consumă enorm...

Ștefan aprobă.

— Exact.

— Acesta nu este un skill pe care îl folosești la fiecare luptă.

— Îl folosești o singură dată.

— În clipa perfectă.

Vlad îl privi serios.

— Dacă îl irosești pe primul goblin care îți apare în cale...

— Vei muri când va veni adevăratul tău adversar.

Burebista continuă.

— Puterea nu înseamnă să poți face orice.

— Puterea înseamnă să știi când trebuie să faci un singur lucru.

Adrian încuviință încet.

Acum înțelegea.

Voința lui Ștefan nu fusese creată pentru patrule.

Nici pentru războinicii obișnuiți.

Fusese creată pentru lideri.

Pentru șaman.

Sau pentru orice adversar care îi depășea puterea.

Fereastra Sistemului apăru din nou.

━━━━━━━━━━━━━━

Antrenament finalizat.

Compatibilitate cu skill-ul:

92%

Eficiență estimată:

Ridicată

━━━━━━━━━━━━━━

Lumina începu din nou să crească.

Arena dispăru încet.

Ecourile.

Podeaua.

Totul se transforma într-o mare alb-verzuie.

Cei trei Străbuni deveneau din nou tot mai transparenți.

Vocea lui Ștefan răsună pentru ultima dată.

— De acum înainte...

— Experiența va fi profesorul tău.

Burebista zâmbi.

— Iar fiecare alegere...

— Va deveni o lecție.

Vlad își încrucișă brațele.

— Nu uita.

— Trei secunde nu par multe.

— Dar uneori...

— Trei secunde schimbă istoria.

Lumina îl cuprinse complet.

În clipa următoare, Adrian deschise ochii.

Se afla din nou în pădure.

Soarele era aproape în aceeași poziție.

Trecuseră doar câteva clipe.

Masculul și femela îl priveau atenți, de parcă nici nu observaseră dispariția lui.

Adrian își ridică încet palma.

În colțul ferestrei Sistemului, simbolul sabiei verzi strălucea discret.

Își închise mâna și privi spre adâncul pădurii.

Nu devenise încă suficient de puternic pentru a-l învinge pe șaman.

Dar, pentru prima dată, avea o armă capabilă să-i ofere o șansă.

Iar uneori...

O singură șansă era tot ce avea nevoie un comandant.