Capitolul 64

Au mai trecut două zile.

Atacurile lui Adrian nu încetaseră.

În fiecare dimineață apărea din altă parte a pădurii, lovea rapid și dispărea înainte ca goblinii să poată organiza o urmărire. Nu mai folosea niciodată aceeași strategie de două ori. Uneori doborâa un copac peste o potecă. Alteori atrăgea patrulele într-un culoar îngust dintre stânci. De fiecare dată, terenul lupta alături de el.

Pădurea devenise aliatul lui.

Fiecare deal. Fiecare stâncă. Fiecare râpă. Fiecare trunchi putrezit făcea parte din planurile sale.

Iar goblinii începeau să simtă asta.

În după-amiaza acelei zile, Adrian se afla din nou ascuns pe creasta unui deal care domina valea. De acolo putea vedea una dintre potecile principale folosite de patrulele goblinilor.

Masculul ridică brusc capul.

Urechile i se încordară.

Femela făcu imediat același lucru.

— Vin, șopti Adrian.

Dinspre nord apăru o patrulă.

Șapte goblini.

Mergeau încet.

Mult prea încet.

Primul cerceta fiecare tufiș înainte de a face încă un pas. Al doilea privea din două în două secunde peste umăr. Un altul își ținea sulița atât de strâns încât îi tremurau mâinile.

Nu mai mergeau ca niște războinici.

Mergeau ca niște creaturi care se așteptau ca moartea să sară din orice umbră.

— Se văd urmele războiului, murmură Adrian.

Vlad zâmbi.

— Le-ai schimbat felul în care privesc pădurea.

Burebista aprobă.

— Acum fiecare copac este un posibil dușman.

— Exact cum trebuie.

Adrian își mută privirea asupra terenului.

Patrula urma să treacă pe lângă un perete înalt de stâncă. În partea opusă se afla o pantă abruptă acoperită de tufișuri dese.

Perfect.

Coborî fără zgomot printre copaci.

Masculul și femela se despărțiră instinctiv.

Nu mai aveau nevoie de comenzi.

În ultimele zile deveniseră o adevărată echipă.

Fiecare știa unde trebuie să fie.

Patrula continua să înainteze.

Primul goblin se opri.

Privi atent spre versant.

Pentru o clipă Adrian crezu că fusese descoperit.

Dar goblinul clătină din cap și își continuă drumul.

Respirația lui Adrian rămase calmă.

Inspiră adânc.

Ridică arbaleta.

Ținti.

Trase.

Coarda pocni scurt.

Săgeata lovi primul goblin direct în gât.

Creatura căzu fără să apuce măcar să scoată un strigăt.

În aceeași clipă, masculul izbucni dintre tufișuri și îl doborî pe al doilea.

Femela atacă din flanc.

Totul se transformă în haos.

Goblinii încercară instinctiv să formeze un cerc defensiv.

Dar spațiul era prea îngust.

Se împingeau unul pe altul.

Nu aveau loc să folosească sulițele.

Adrian coborî dintre stânci cu toporul ridicat.

Prima lovitură.

Un goblin căzu.

A doua.

Altul se prăbuși peste camaradul lui.

Masculul îl trânti la pământ pe un al treilea.

Femela îl termină înainte ca acesta să apuce să ridice arma.

În mai puțin de jumătate de minut, totul se terminase.

Mai rămăsese un singur goblin.

Acesta privi în jur disperat.

Își scăpă sulița.

Se întoarse.

Și începu să fugă.

Adrian ridică instinctiv arbaleta.

Îl avea în bătaie.

Putea termina lupta cu o singură săgeată.

Degetul îi rămase însă nemișcat pe trăgaci.

Coborî încet arma.

Vlad îl privi câteva clipe.

Apoi zâmbi.

— Bun.

Adrian continuă să urmărească silueta goblinului care dispărea printre copaci.

— Va duce vestea.

Burebista aprobă încet.

— Frica se răspândește mai repede decât orice armată.

Adrian privi câmpul de luptă.

Nu mai simțea satisfacția pe care o simțise la primele victorii.

Nu fusese o luptă.

Fusese o lecție.

Una pe care șamanul urma să o afle foarte curând.

Liniștea se așternu din nou peste pădure.

Doar vântul mai mișca încet frunzele, iar râurile de lumină care pătrundeau printre brazi luminau trupurile goblinilor rămași în urmă.

Adrian își recuperă calm săgeata.

Verifică rapid împrejurimile.

Nu voia să rămână nici măcar o clipă în plus.

— Plecăm, spuse încet.

Masculul și femela îl urmară imediat.

Dispărură printre copaci fără să lase aproape nicio urmă.

După aproape un kilometru, Adrian se opri pe o stâncă înaltă, de unde putea vedea valea fără să fie observat.

Respirația îi era liniștită.

În urmă cu doar câteva săptămâni, o confruntare cu șapte goblini l-ar fi făcut să tremure.

Acum...

Nici măcar nu simțea oboseala.

Vlad îl privi mulțumit.

— Vezi diferența?

Adrian aprobă.

— Dacă mă luptam cu ei față în față...

— Pierdeai timp, completă Vlad.

— Riscai să fii rănit, adăugă Burebista.

— Acum nici măcar nu au înțeles cine i-a atacat.

Adrian privi spre vale.

În depărtare, alte patrule începeau deja să se adune în locul ambuscadei.

Nu vedea detalii.

Dar putea observa agitația.

Goblinii alergau dintr-o parte în alta.

Unii cercetau pădurea.

Alții păreau să caute urme.

— Vor pierde ore întregi aici, spuse Adrian.

Burebista încuviință.

— Iar în tot timpul acesta...

— Tu vei fi deja în altă parte.

Adrian zâmbi.

În sfârșit înțelegea adevărata valoare a răbdării.

Nu urmărea să câștige o singură bătălie.

Urmărea să câștige războiul.

În clipa următoare, în fața ochilor lui apăru din nou fereastra verde.

━━━━━━━━━━━━━━

Experiență obținută.

Experiență obținută.

Experiență obținută.

━━━━━━━━━━━━━━

Bara începu să se umple.

Încet.

Foarte încet.

Adrian o urmărea fără să clipească.

Mai lipsea foarte puțin.

Doar câteva procente.

Lumina verde continuă să urce.

Apoi...

Se opri.

Pentru o fracțiune de secundă nu se întâmplă nimic.

Adrian încruntă sprâncenele.

— Ce se întâmplă...?

Dintr-odată, întreaga fereastră începu să pulseze.

Lumina devenea din ce în ce mai puternică.

Pădurea din jur începu să dispară.

Copacii.

Stâncile.

Cerul.

Totul se topea într-o lumină alb-verzuie.

Masculul și femela dispărură și ei.

Vlad.

Burebista.

Toți.

Adrian rămase complet singur.

Un sunet grav răsună din toate direcțiile.

Ca bătaia unui clopot uriaș.

Întreg spațiul vibra.

Apoi mesajul apăru.

━━━━━━━━━━━━━━

LEVEL UP

Nivel 15

━━━━━━━━━━━━━━

Sub el începu să se formeze un nou șir de mesaje.

Deblocare reușită...

Condiție îndeplinită...

Sincronizare cu moștenirea...

Inițiere protocol...

Adrian citea fără să respire.

— Ce înseamnă toate astea?

Nu primi niciun răspuns.

Pentru prima dată de când pășise în lumea portalului...

Era complet singur.

Liniștea deveni aproape apăsătoare.

Apoi...

Din depărtare...

Se auziră pași.

Rari.

Calmi.

Siguri.

O siluetă se apropia încet prin lumina alb-verzuie.

Nu purta armură grea.

Nu avea mantie regală.

Era îmbrăcat simplu.

Dar fiecare pas inspira autoritate.

La șold purta o sabie elegantă.

În mâna dreaptă ținea un buzdugan.

Chipul îi era încă ascuns de lumină.

Cu fiecare pas însă...

Devenea tot mai clar.

Adrian simți instinctiv că nu privea un simplu războinic.

Ci un om care purtase pe umeri soarta unei țări.

Silueta se opri la câțiva pași.

Lumina începu să se domolească.

Chipul necunoscutului deveni vizibil.

Privirea îi era calmă.

Hotărâtă.

Plină de încredere.

Adrian simți cum inima începe să-i bată mai repede.

Îl recunoscuse.

Nu din tablouri.

Nu din manualele de istorie.

Ci din prezența pe care o emana.

— Ștefan... șopti el.

Voievodul zâmbi ușor.

— Ștefan al Moldovei.

— Dar cei mai mulți mă cunosc drept...

— Ștefan cel Mare.

Adrian își plecă instinctiv capul.

— Este o onoare.

Ștefan făcu un pas înainte.

— Ridică-te.

— Un conducător nu îngenunchează în fața altui conducător.

Adrian se ridică încet.

În aceeași clipă, în spatele lui reapărură Vlad Țepeș și Burebista.

Amândoi îl priveau pe noul venit cu respect.

Vlad zâmbi.

— Ai venit.

Ștefan înclină ușor capul.

— Nu am întârziat.

— Adrian este pregătit.

Burebista îl privi pe Adrian.

— Fiecare dintre noi apare doar atunci când ucenicul este pregătit.

— Nici mai devreme.

— Nici mai târziu.

Ștefan făcu încă un pas înainte.

— Ai învățat să supraviețuiești.

— Ai învățat să gândești.

— Ai învățat să lovești.

Se opri pentru o clipă.

Privirea lui deveni și mai serioasă.

— Acum...

— Te voi învăța cum să aperi.

În fața lui Adrian apăru din nou fereastra verde.

━━━━━━━━━━━━━━

SISTEM DE SKILL-URI

DEBLOCAT

Skill-uri Active: 1

Skill-uri Pasive: 3

━━━━━━━━━━━━━━

Sub text începu să apară un nou mesaj.

Moștenire disponibilă...

Sincronizare reușită...

Skill activ deblocat...

Nume:

Voința lui Ștefan

Tip:

Control

Efect:

Împietrire (Stun)

Durată:

3 secunde

Ținte afectate:

1

Consum:

Ridicat

Adrian privi mesajul fără să clipească.

Știa că tocmai făcuse încă un pas.

Dar instinctul îi spunea că adevărata încercare abia începea.